Prin accesarea acestui site esti deacord cu faptul ca folosim cookies

Alege organizația

Organizațiile de mai jos beneficiază de seviciul Debit Direct oferit de ARC și de băncile partenere în urma unei selecții riguroase. Ele au făcut dovada experienței în domeniul în care activează prin rapoartele anuale și auditul financiar încheiat și au demonstrat că au resursele necesare pentru a folosi responsabil fondurile atrase prin debit direct.

Pentru a încheia un contract de Debit Direct, contactează persoanele resursă și cere-le formularul de înscriere, apoi discută cu ele orice nelămuriri ai legat de metodă.

  • Toate
  • Mediu
  • Tineri
  • Copii
  • Educatie
  • Sanatate
  • Comunitate
  • Voluntariat
  • Educatie
  • Copii
  • Comunitate
  • Implicit
  • Titlu
  • Data
  • Aleator
  • Proiectul îşi propune conservarea biodiversităţii în Maramureş, în scopul menţinerii conectivităţii Munţilor Carpaţi.
    Mai mult

    WWF România

    • Mediu
  • Proiectul pentru care se vor strânge fondurile este Centrul Rezidenţial pentru fete minore victime ale abuzului sever « Casă Debora », înfiinţat de MLI în 2002, un serviciu social pentru protecţia copilului
    Mai mult

    MissioLink

    • Tineri
    • Social
  • Fondurile strânse prin donațiile lunare contribuie la implementarea unui model de intervenție UNICEF, prin care se oferă șanse egale la dezvoltare celor mai vulnerabili copii din România și din lume.
    Mai mult

    UNICEF

    • Copii
    • Educatie
    • Social
  • Asociaţia Preventis este foarte prezentă şi vizibilă în comunitate, în special prin programele de prevenire a consumului de droguri în școli și în ONG-urile care asistă copii la risc. Anual interacţioneaza cu cel puţin 10-12 instituţii de învăţământ.
    Mai mult

    Preventis

    • Copii
    • Social
    • Sanatate
  • Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor şi a familiilor, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială.
    Mai mult

    Bethany

    • Social
  • Credem cu tărie ca educația produce rezultate mai bune atunci cand are o dimensiune și o finalitate practică iar elevii sunt implicați în procesul de învățare. Dorim să avem alături de noi donatori care cred în investiția pe termen lung în educație pentru viața, educație pentru o societate mai bună. Invește cu IMPACT, Educația schimbă nația!
    Mai mult

    Noi Orizonturi

    • Educatie
  • SOS Satele Copiilor Romania recruteaza “membri de familie” care sa faca diferenta in viata copiilor lispiti de dragostea si ingrijirea parintilor.
    Mai mult

    SOS Satele Copiilor

    • Copii
    • Social
  • Taberele gratuite Yuppi oferă tinerilor bolnavi cronici posibilitatea redescoperirii și dezvoltării resurselor interioare și redobândirea încrederii în sine.
    Mai mult

    Tabara Yuppi

    • Copii
    • Social
    • Sanatate
  • Donează prin Debit Direct pentru dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.
    Mai mult

    Salvați Copiii

    • Copii
    • Social
    • Sanatate
  • ACASA este o organizație neguvernamentală,non-profit, care construiește, renovează și reabilitează locuințe simple, decente și accesibile ca preț, pentru și împreună cu cei defavorizați, cu ajutorul voluntarilor și al resurselor din comunitate.
    Mai mult

    Prima Data ACASA

    • Social
    • Comunitate
    • Voluntariat
  • Prin intermediul acestui proiect se urmareste asigurarea nevoilor primare pentru copiii ai caror familii se confrunta cu o situatie socio-economica precara, traiesc in conditii mizere, la limita subzistentei.
    Mai mult

    Asociatia FDP-Protagonisti in educatie

    • Copii
  • Help autism ajuta copii cu autism să facă pasul de la terapia 1 la 1 către integrarea în grădiniţe şi şcoli de masă.
    Mai mult

    Help Autism

    • Copii
    • Educatie
    • Sanatate
  • Principiul fundamental al cercetășiei„este de a contribui la educarea copiilor și a tinerilor pentru a-și prețui valorile sufletești și spirituale din viața și anturajul lor, precum și de a le împlini pe acestea
    Mai mult

    Uniunea Cercetasilor Maghiari

    • Educatie
    • Copii
  • Pentru fiecare 25 lei, fundația mobilizează alți 50 lei pe care îi investește mai apoi în comunitate pentru a asigura implementarea unor GRANTURI,BURSE și PROGRAME cu scopul de a stimula inițiativa și filantropia locală.
    Mai mult

    FC Oradea

    • Comunitate
  • Clubul cu Lipici - dreptul la educatie pentru toti copiii! Aici se simt cu adevarat copii si uita de greutati!
    Mai mult

    Fundatia de Sprijin Comunitar

  • Obiectivul nostru principal este de a incerca sa SCHIMBAM VIETILE acestor copii, in bine si intr-un mod real.
    Mai mult

    Alfa Grup

  • In cadrul centrului, atat copiii, cat si familiile acestora primesc suportul, atentia si sprijinul de care au nevoie pentru a depasi mai usor perioada de criza prin care trec.
    Mai mult

    Asociatia M.A.M.E.

  • Căutăm să ajungem la un flux constant de fonduri de la alumni organizației și părinții beneficiarilor pentru a asigura sustenabilitatea financiară a structurilor și proiectelor din cadrul ARDOR
    Mai mult

    ARDOR

  • Sustinem promovarea educatiei, modernizarea si eficientizarea serviciilor medicale, combaterea saraciei in randul familiilor și persoanelor varstnice, voluntariat și multe altele.
    Mai mult

    Fundatia Vodafone

  • Proiectul urmareste cresterea numarului de vizite la domiciliu si in spital la pacientii Hospice, copii si adulti, vizite efectuate de echipe specializate de medici si asistenti sociali angajati ai fundatiei.
    Mai mult

    HOSPICE Casa Sperantei

  • Prin programul „Învață să reușești”, 6.500 copii care provin din familii vulnerabile vor rămâne în școală.
    Mai mult

    United Way Romania

  • Proiectul mobilizează comunitatea bihoreană pentru soluționarea unei probleme comunitare foarte mari pentru 60 de copii instituționalizați, un mecanism care deformează vieți și care aduce riscuri pentru comunitate pe termen lung.
    Mai mult

    Filantropia Oradea

Partner logo